Learning Guide Grupa: Innovators
Ana
Actriță prin formare, mentor prin chemare și prietenă pentru fiecare copil care îmi trece pragul, sunt o fire jovială, caldă și atentă la nevoile celor din jur. Îmi place jocul și joaca, dar cred cu tărie în rigoare și în educația cu blândețe – acea combinație între libertatea de a explora și ghidajul ferm care îi ajută pe copii să crească încrezători.
Am absolvit Facultatea de Teatru la Iași, unde am continuat cu masteratul și, pentru că învățarea este un proces care durează toată viața, urmez acum doctoratul. În paralel cu studiile, am finalizat modulele de psihopedagogie, descoperind cât de important este să înțelegi mecanismele învățării și nevoile emoționale ale copiilor.
Am îmbinat pasiunile mele pentru teatru și dans cu pedagogia, predând arte și activități creative, dar și ca pedagog școlar Montessori, lucrând cu grupe de copii de vârste diferite, între 3 și 9 ani. Această combinație m-a învățat să respect ritmul fiecărui copil, să valorific curiozitatea și să cresc încrederea și autonomia lor prin experiențe creative și ghidaj atent.
Am păstrat mereu o legătură puternică cu copiii și cu lumea educației. Îmi place să le ascult poveștile, să le descopăr potențialul și să le fiu alături atunci când își găsesc vocea și curajul. Cred în frumusețea conexiunilor autentice, în puterea unui zâmbet și în magia care apare atunci când învățăm împreună, indiferent de vârstă.

